Decizia istorică de la Chişinău

Chiar dacă majoritatea gândurilor noastre se duc azi spre Pungeşti, comuna pe care statul român a pus-o sub asediu pentru ca a dovedit un civism de-a dreptul urban, încă rar in satele României, şi o tenacitate exemplară in a-şi apara, vorba poetului, "sărăcia şi nevoie şi neamul", nu putem încheia ziua fără să ne gândim si la faptul istoric petrecut la Chişinău.

Joi, 5 decembrie 2013, va rămâne in istorie ca ziua în care naţiunea română în ansamblul său a primit de la moş Nicolae un cadou nesperat de frumos pentru vremurile de restrişte în care se află. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că textul Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991 faţă de U.R.S.S. primează asupra textelor contradictorii din Constituţia din 1994, adoptată de o putere compusă din foşti nomenclaturişti sovietici. Prin urmare, limba română este limba oficială a statului de la est de Prut, iar limba moldovenească nu există. În felul acesta, nimeni nu va mai putea spune că Republica Moldova nu este de fapt România de Est, si ca, într-o bună zi, precedentul german va avea o continuare. Decizia aceasta este importantă şi pentru cei 600.000 de români din Ucraina, a doua minoritate ca număr din această ţară, în majoritate populând teritorii ale României istorice, pe care autorităţile de acolo au continuat să-i separe si după destrămarea Uniunii Sovietice în mod artificial între moldoveni si români. La fel şi pentru urmaşii deportatilor din Siberia şi Kazahstan, şi ei catalogaţi ca moldoveni- care este până la urmă un determinativ regional si nu etnic. Istorică este aceasta decizie si pentru românii din Valea Timocului, unde de câţiva ani autorităţile sârbeşti încearcă un experiment similar, pentru a acredita ideea că există un popor vlah si o limbă vlahă şi pentru a-i ţine rupţi de românii din Banatul de Vest.

            Când spunem că este vorba de o decizie istorică nu este nicio exagerare. Povestea moldovenismului primitiv, cum a fost el poreclit in Basarabia, începe spre sfârşitul ocupaţiei ţariste, după revoluţia din 1905, când guvernul rus, care până atunci dusese o politică de rusificare forţată cam peste tot in imperiu, a acordat unele drepturi culturale popoarelor cucerite. Au apărut atunci în Basarabia primele publicaţii în limba română, iniţial in alfabet chirilic, singurul care era cunoscut marii mase de ţărani basarabeni. Încă din 1812 autorităţile ţariste îi recenzasera pe autohtoni ca moldoveni, dar asta pur şi simplu pentru că anexaseră regiunea de la Ţara Moldovei, iar românii de acolo, ca şi cei din Transnistria, ajunşi in orbita imperiului în 1792, obişnuiau să se autodesemneze şi prin această denumire regională. Însă, în contextul începutului de secol XX, când românii din diversele provincii aflate sub stăpânire străină tindeau spre Unirea cu noul stat modern al României, autorităţile ruse au început să ia în calcul la modul serios cultivarea unei indentităţi moldoveneşti distincte. Istoria, pe care până în final nu o poate controla nimeni, le-a luat-o înainte şi, în timp ce imperiul ţarilor se prăbuşea într-o revoluţie tot mai sângeroasă, Basarabia îşi câştiga mai întâi autonomia, ca Republica Democratică Moldovenească, apoi independenţa si, în final, cu un vot majoritar in Sfatul Ţării, la 27 martie 1918, se unea cu România.

            Deşi gruparea care şi-a adjudecat in final Revoluţia Rusă, bolşevicii, se proclama antiimperialistă, internaţionalistă şi clama dreptul la autodeterminare a tuturor popoarelor vechiului imperiu rus, aceasta nu s-a împăcat niciodată cu pierderea Basarabiei. Aşă că, după eşecul repetatelor tentative de suversiune, ce au culminat cu rebeliunea de la Tatar Bunar din septembrie 1924, profitând de prezenţa a numeroase sate românesti la est de Nistru, Stalin a înfiinţat la 12 octombrie 1924 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala mai întâi la Balta şi apoi la Tiraspol. Din acest moment, a început cu adevărat experimentul moldovenist. În timp ce Basarabia trecuse la alfabetul latin, în R.A.S.S.M. se scria în româneşte cu alfabet chirilic. Politrucii care se pregăteau aici pentru viitoarea anexare a Basarabiei au încercat în acei ani inclusiv să standardizeze o limbă moldovenească diferită de limba română literară, luând ca bază graiurile româneşti vorbite în Transnistria. Însă, prin 1932, Stalin a ajuns la o altă concluzie. Acea bizară "limbă moldovenească" standardizată era străină basarabenilor şi prea puţin diferită de româna standard, pentru simplul motiv că româna carpato-dunăreană nu are dialecte, ci doar nişte graiuri, aşa că moldoveniştii au fost executaţi sau expediaţi in Gulag, iar politrucii puşi în locul lor au trecut la folosirea limbii române literare şi a alfabetului latin. Aşa-numiţii românizatori, cu acceptul Moscovei, au afirmat cu subiect şi predicat că moldovenii sunt români, iar cultura română va trebui sovietizată. Românizatorilor le-a venit şi lor rândul sa fie executaţi sau trimişi în Gulag prin 1938, când s-a revenit la chirilicele ruseşti (nu cele medievale româneşti) şi la conceptul de "limbă moldovenească", nu însa şi la limba aberantă artificiala din anii '20. Practic, "limba moldovenească" era limba română literară scrisă cu caractere ruseşti. Aceasta a fost "limba" impusă in 1940 după anexarea Basarabiei şi a celorlalte teritorii.

            Când in 1989 Chişinăul a început să iasă în stradă, prima revendicare a fost revenirea la grafia latină şi recunoaşterea faptului că nu există "limbă moldovenească", ci doar limba română, şi că moldovenii sunt români. După Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, la 31 august Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti a făcut exact acest lucru şi, de aceea, din 1990 în Moldova de peste Prut şi din 2013 în România de dincoace la acea data se celebrează Ziua Limbii Române.

            Moldovenismul chirilic a mai fost menţinut doar în Republica Moldovenească Nistreană, acea formaţiune separatistă creată, coordonată, apărată si finanţată de la Moscova, cam pe amplasamentul fostei R.A.S.S.M., în care limba română scrisă în alfabet rusesc are statut de limbă oficială alături de rusă şi de ucraineană.

            Transnistria este însa un anacronism istoric, care, aşa cum o spun chiar locuitorii săi, nu ar rezista nici doua zile unei eventuale retrageri a militarilor şi a sprijinului rusesc. Mai trist a fost faptul că, din cauze complicate pe care nu stăm sa le enumerăm aici, dar care au implicat imense vinovăţii la Chişinău şi mai ales la Bucureşti, după momentul de avânt 1989-1991, a avut loc un enorm regres. Odată cu revenirea la putere a nomenclaturiştilor sovietici, a revenit şi fantoma moldovenismului primitiv. Aceştia nu au îndrăznit sa se atingă de steagul cu tricolorul românesc şi o stemă derivată din stema României Mari, dar introdus in Constituţie sintagma de "limbă moldovenească" pentru limba oficială si au schimbat imnul de stat din "Deşteapta-te române" în "Limba noastră"- de fapt tot un cântec patriotic românesc, pe versurile lui Alexei Mateevici, care avea "meritul" de a nu numi explicit limba la care se referă, desi având în vedere patriotismul fervent al preotului poet basarabean era cât se poate de clar că poezia a fost dedicată limbii române. Ulterior, regimul neocomunist al lui Vladimir Voronin (2001-2009) a mers şi mai departe, încercând fără succes înlocuirea din şcoli a istoriei românilor si a limbii şi literaturii române cu o istorie a Moldovei şi un curs de literatură "moldovenească" şi umplându-se de ridicol cu editarea unui dicţionar moldo-român.

            Acest curs a fost oprit brusc şi oarecum nesperat pentru românii de dincoace de Prut odata cu revoluţia Twitter din aprilie 2009, care, ca si cu douăzeci de ani înainte, a reafirmat în foţă identitatea românească, iar în 2012 pe străzile din Chişinău, Cahul si Bălţi s-a ieşit din nou ca să se ceară Unirea. De data aceasta, a existat o corelare şi cu societatea civilă din România, care a continuat acţiunile în vederea pregătirii viitoarei reunificări şi în 2013.

            În concluzie, decizia din 5 decembrie 2013 a Curţii Constituţionale din Republica Moldova vine într-o anumită logică a istoriei, indiferent de temeiurile ei juridice, şi este una cu adevărat istorica, punând capăt unor tribulatiilor de un secol ale moldovenismului primitiv.