luni, 16 noiembrie 2015

Mişcarea Uniţi Realizăm- M.U.R.

În urma evenimentelor ce au succedat tragediei de la clubul Colectiv şi protestelor din perioada 1-8 noiembrie 2015, a apărut o anumită tendinţă de a pune piciorul în prag şi a începe efectiv înlăturarea actualei clase politice incompetente şi corupte. Acest lucru nu se poate realiza fără înfiinţarea de noi partide, iar parte a acestui val este şi Mişcarea Uniţi Realizăm (M.U.R.), iniţiativă politică de centru la fondarea căreia participă şi membrii ai României Vii. Prima întâlnire deschisă publicului a avut loc la pub Fabrica din Bucureşti, strada 11 Iunie nr. 50, duminică, 15 noiembrie 2015.

Înainte ca aceasta să aibă loc, o echipă de jandarmi în uniformă s-a deplasat la Fabrica, interogându-i pe cei de acolo despre reuniune şi intenţia de a înfiinţa un partid. Acesta este un fapt fără precedent în cei aproape patru ani, în care valurile de proteste stradale au fost dublate de numeroase şedinţe, plenare, forumuri, dezbateri, de asemenea organizate în diferite cafenele. Se dă astfel măsura a ceea ce sistemul consideră mai periculos pentru existenţa sa, între civismul pur şi intrarea unei părţi a societăţii civile în politica de tip electoral. De asemenea, astfel de incidente sunt un bun indicator pentru identificarea acelor iniţiative care pleacă cu adevărat de la firul ierbii şi nu reprezintă emanaţii ale serviciilor de informaţii sau grupurilor de interese din cadrul sau apropiate clasei politice.




















































Cu mulţumiri către Ana Poenariu şi Sergiu Brega, acesta este un montaj realizat pe baza filmării discuţiilor: Prima reuniune publică a M.U.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu