miercuri, 6 decembrie 2017

Comunicat 5 decembrie 2017


Asociația România Vie își exprimă profundul regret față de decesul Majestății Sale Regelui Mihai I și transmite condoleanțele sale Alteței Sale Regale, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, celorlalți membri ai familiei regale, poporului român.

Personalitate de calibru a secolului XX, ultimul șef de stat în viață din al doilea război mondial, Majestatea Sa Regele Mihai I a fost un constant apărător al valorilor democrației liberale, statului de drept și unității naționale, atât împotriva dictaturilor de dreapta susținute de puterile fasciste, cât și a comunismului stalinist și ceaușist impus de ocupantul sovietic.

Acum este rândul generației noastre să lupte cu forțele retrograde din clasa politică românească pentru apărarea exact a acelorași valori, amenințate din nou, de data aceasta din interior și nu din exterior. Tot noi trebuie să continuăm opera începută de marele Rege prin revenirea Ardealului de Nord între hotarele Țării și să aducem Basarabia (Republica Moldova) acasă. 

Trecerea deplină în istorie a Majestății Sale Regelui ne găsește în prag de Centenar mai dezbinați ca oricând în ultimul sfert de secol de politicieni mărunți și meschini. Facem un apel ferm la decență în zilele de funeralii naționale ce urmează.